Eveniment festiv la Palatul Național „Nicolae Sulac”


Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău a organizat un eveniment festiv la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Evenimentul a adus împreună sute de angajați din sistemul educațional municipal, oferindu-le un moment de recunoaștere și apreciere pentru dedicarea și munca lor neprețuită.

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a adus un omagiu profesorilor, mulțumindu-le pentru munca lor neobosită și efortul zilnic de a îndruma copiii pe calea cunoașterii.

Andrei Pavaloi, Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, a subliniat importanța pedagogilor în formarea viitorului generațiilor și în dezvoltarea unei societăți bazate pe valori solide.

Margareta Sârbu, Președinta Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei a evidențiat nevoia de a sprijini constant cadrele didactice și de a le asigura condiții propice pentru ca acestea să-și desfășoare activitatea cu succes.


Evenimentul s-a încheiat cu un concert retro, oferind participanților o experiență memorabilă și plină de emoție.


Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău își exprimă recunoștința pentru munca depusă de fiecare angajat din sistemul educațional și le urează tuturor succes în activitatea viitoare.