
În cadrul evenimentului, Angela CUTASEVICI, Viceprimarul municipiului Chișinău, a subliniat necesitatea de a dezvolta programe educaționale inovatoare, care să promoveze nu doar cunoștințele academice, ci și dezvoltarea abilităților socio-emoționale, creativității și gândirii critice.


Andrei PAVALOI, Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău, a prezentat activitatea DGETS în anul școlar 2023-2024, subliniind cele trei mari domenii de prioritate: Educație, Tineret și Sport. De asemenea acesta a vorbit despre sistemul educațional – ca prioritate esențială pentru o bună dezvoltare a comunității și despre importanța de a investi în infrastructura școlară, în resursele educaționale și în formarea cadrelor didactice.

Prezentă la eveniment a fost și Margareta SÎRBU, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău DEȘ, care a evidențiat rolul esențial al sindicatelor în protejarea drepturilor cadrelor didactice și în asigurarea unor condiții de muncă adecvate, fiind subliniat faptul, că o colaborare eficientă între sindicate, administrație și autoritățile locale și centrale este crucială pentru a garanta un mediu educațional de calitate.
Totodată, a trecut în revistă provocările majore din sistemul educațional, făcând auzită vocea angajaților din învățământ și reafirmând angajamentul sindicatului de a sprijini inițiativele ce vizează bunăstarea profesorilor și îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

De asemenea, în contextul forumului, pe parcursul acestei săptămâni, în instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău, au avut loc peste 30 de ateliere specializate, care au implicat activ comunitatea pedagogică și civilă, abordând diverse domenii de interes.


Forumul municipal al cadrelor didactice, este o tradiție anuală a Primăriei municipiului Chișinău și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, care aduce împreună elevi, părinți, profesori, experți naționali și internaționali, și alți membri ai comunității locale, pentru a discuta și evidenția diverse aspecte ale sistemului educațional, întru asigurarea unei mai bune dezvoltări a acestuia.