Programul de studiere a limbii române pentru copiii refugiați din Ucraina

🤝 Sprijin pentru educația copiilor refugiați din Ucraina
 
💬📔 Angela Cutasevici, Viceprimarul capitalei, și Valentin Crudu, Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, au participat recent la o ședință de lucru dedicată evaluării progreselor și provocărilor întâmpinate în cadrul programului de studiere a limbii române pentru copiii refugiați din Ucraina.
 
🔹 Programul a fost lansat în 2024 și este implementat în cinci instituții educaționale din municipiul Chișinău, cu scopul de a sprijini integrarea copiilor refugiați:
🏫 IP Liceul Teoretic „Anton Cehov”
🏫 Liceul Teoretic „Nicolae Gogol”
🏫 Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov”
🏫 Gimnaziul „Taras Șevcenco”
🏫 Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria”
 
📊 Până în prezent, 280 de copii refugiați beneficiază de acest program, iar inițiativa va continua și în anul 2025. Cu ajutorul Centrului de Caritate pentru Refugiați, sălile de clasă au fost modernizate, fiind dotate cu table interactive, imprimante, mobilier nou, iar elevii beneficiază de manuale și materiale educaționale esențiale.
 
👩‍🏫👨‍🏫 În cadrul ședinței, directorii și cadrele didactice ale instituțiilor implicate au prezentat atât realizările în integrarea copiilor, cât și provocările întâmpinate. Împreună, toți actorii educaționali caută soluții pentru a facilita integrarea și dezvoltarea acestora pe termen lung.
 
📊 Statistici actualizate: Conform datelor IGM, în municipiul Chișinău sunt înregistrați 40.146 de cetățeni ucraineni beneficiare de protecție temporară, dintre care 9.127 sunt copii.