Start procesul de cartografiere

Direcția Generală Educație Tineret și Sport informează că Consiliul Municipal al Elevilor a dat start procesului de cartografiere a consiliilor școlare ale elevilor din instituțiile de învățământ secundar, ciclul I și II, din municipiul Chișinău.

Această inițiativă are scopul de a analiza structurile existente, de a identifica provocările cu care se confruntă elevii și de a înțelege mai bine nevoile consiliilor școlare. Informațiile colectate vor sta la baza unui plan de acțiuni concret, care va contribui la îmbunătățirea reprezentării elevilor și la soluționarea problemelor din mediul educațional.

De ce este important acest proces?

Oferă o imagine clară asupra consiliilor școlare active în instituțiile de învățământ;

Identifică dificultățile și nevoile elevilor în raport cu sistemul educațional;

Creează premise pentru dezvoltarea unor soluții eficiente și a unor inițiative relevante pentru elevi.

Prin această cartografiere, ne propunem să consolidăm vocea elevilor și să le oferim instrumentele necesare pentru a-și exercita rolul de reprezentare în școlile lor.